Cosmin Maricari

Mircea Sandu e băeatu cu fotbalul, poate-l ştiţi. Sigur l-aţi văzut cândva, tăvălit prin ziare, pupat în cur la ProTV, faţă de intelectual respectabil, ochelari cu ramă fină ce-i ascund ochii inexpresivi de prădător, tartor la Federaţia Română de Fotbal, victimă la Direcţia Naţională Anticorupţie. ‘Ai că v-amintiţi de el…

Bun, cică lui Mircea Sandu i-a venit într-o zi, acum vreo 2 luni, ideea să vândă naţionala de fotbal a României. Ce? Nu ştiaţi că poate? Ei bine, Sandu poate face cam ce vrea el cu orice înseamnă fotbal în România. Da, deci să vindem naţionala. No, şi cui s-o vândă mă rog? „Păi să vedem: Patriciu tocmai ce-a falimentat Mic.Ro, nu merge. Becali are deja echipă. Ţiriac cumpără mistreţi, nu fotbalişti netalentaţi. Ce firme mari mai investesc în publicitate, atunci? Hmmm, băncile nu-s prea populare acum, Nokia e pa şi pusi, Dacia e vândută francezilor şi ăştia-s câh! Ah, ştiu: am văzut pagini întregi cu publicitate la Roşia Montană Gold Corporation. Ia să le dau io un mail, să le fac o invitaţie…”

Aşa că, după ce şi-a pus în mişcare rotiţele din creierul personal, Mircea Sandu şi-a activat şi resursele de la FRF, recte directorul de marketing Bogdan Niţescu. Ăsta, om de acţiune, se-apucă să trimită un mail prin care anunţă că FRF vrea să-şi vândă drepturile de imagine către RMGC. Un singur detaliu nu i-a ieşit: a trimis mailul respectiv către Asociaţia Alburnus Maior. Care-s şi ei din Roşia Montană, doar că-s printre ăia cu sufletul tăciune care se opun proiectului minier al canadienilor. Ghinion teribil sau extaziantă stupiditate, Trompi ştie.

Ce a urmat e meritul celor de la Alburnus Maior, în frunce cu Mihai Goţiu. În loc să trimită mailul mai departe către presă (lucru inutil de altfel, că presa nu-i a urmaşilor urmaşilor noştri, ci a urmaşilor mutanţi şi cianurizaţi ai RMGC) ei şi-au luat în picioare pantofii de Woodward şi Bernstein şi au făcut ceea ce ziarele şi televiziunile de la noi au uitat să facă: jurnalism. Au vorbit la telefon, au trimis mailuri, au negociat şi-au răsnegociat până când s-a produs miracolul: în 14 februarie, o echipă a Alburnus Maior, condusă de acelaşi Goţiu, a descins la sediul FRF pentru o discuţie face-to-face cu Mircea Sandu însuşi. Printre altele, “negociatorii RMGC” au cerut şi au obţinut: folosire fotbaliştilor naţionalei pe post de panouri publicitare umblătoare-alergătoare, interviuri false cu Mircea Sandu, aprobate de acesta, despre miile de locuri de muncă de la Roşia Montană şi despre cum poţi adăpa herghelii de unicorni roz cu cianuri fără nicio problemă, vizite ale jucătorilor la Roşia Montană în timpul cărora aceştia să se prefacă că beau cianuri (şi trec perfect de testele antidopping) şi altele asemenea.

Iniţiativa Alburnus Maior, descrisă în articolul publicat de Mihai Goţiu pe VoxPublica, cu o parte a doua deja promisă, reprezintă fără doar şi poate una dintre cele mai importante acţiuni jurnalistice din ultimii ani. Admit, jurnaliştii Alburnus Maior au avut norocul de-a discuta cu nişte, blând spus, idioţi, însă curajul le-a fost pe măsura norocului. Nu ştiu cine sunt celelalte persoane implicate, dar Goţiu e un pitbull. A muşcat din subiectul RMGC acum ceva ani şi încă e cu caninii bine înfipţi în carotida canadienilor. Bine, când vorbeşte de politică dă cu bâta-n baltă constant, dar Roşia Montană e teritoriul lui şi acolo e king of his castle, lord of his manor.

Desigur, după cum postacii RMGC s-au şi îngrămădit să explice pe VoxPublica, treaba asta nu incriminează compania canadiană. Adevărat, n-o face. Totuşi, afacerea a dezvăluit câteva lucruri:
1. Mircea Sandu s-ar lăsa sodomizat de pitici sifilitici cu negi păroşi pe mădular dacă ar şti că lucrul ăsta i-ar mai umfla un pic conturile. De fapt, rectific: Mircea Sandu ar lăsa triburi întregi de pitici sifilitici să se joace de-a bukkakele artistic cu Mutu, Marica, Chivu etc., că-s mai tineri şi mai frumoşi. Apoi i-ar pune să sugă cianuri din puţa de bronz a statuii Manneken Pis pe care-or s-o ridice RMGC la Roşia Montană. Pen’ că Naşu face totu pentru Benjamini.
2. Lumea ştie ce aşteaptă canadienii în schimbul banilor. Atunci când cineva cere sponsorizări de la RMGC, vine pregătit să facă faţă sus-numiţilor pitici păroşi. Preţul aurului, cum ar veni.
3. Postacii RMGC ie proşti. Toţi s-au grăbit să spună că nu-i fair din partea lui Goţiu & Co. să pretindă că sunt ceva ce, carevasăzică, nu-s (deşi, de fapt, n-au făcut-o, au zis doar că reprezintă Roşia Montană). Asta spre deosebire de RMGC, care sunt exact ceea ce pretind: o asociaţie canadiană de caritate care vrea să investească într-o zonă defavorizată din România, salvând astfel atât oamenii, cât şi mediul înconjurător de la Roşia Montană. Huoooo!
4. …şi cel mai important punct (îmi pare rău că nu-s 5 puncte, s-arate mumos): presa din România este cumpărată aproape complet. O ştire ca asta ar fi trebuit să fie prima în toate buletinele de ştiri de la toate televiziunile, ar trebui mâine când ies din casă dimineaţă să fie pe prima pagină a tuturor ziarelor. Dar n-a fost şi n-o să fie. Pentru că presa e a RMGC. Şi-o să rămână a lor.

Iar din cauza punctului 4 am scris şi eu articolul ăsta. De fapt, eu n-am nimic de adăugat la povestea asta, nu am făcut decât să descriu vitejiile altora. Dar ştiu că reportajul celor de la Alburnus Maior & Goţiu n-o să stârnească scandalurile care-ar fi fost normale într-o ţară mai puternică, ştiu că presa e prea ocupată cu fundul lui Boc şi găsitul mizeriilor despre Ungureanu şi că Mircea Sandu e nevinovat din oficiu, că o anumită parte a tinerilor de dreapta n-o să vrea să audă de chestia asta pentru că e scrisă de Goţiu şi e publicată şi pe CriticAtac şi că, în general, multă lume n-o să fie interesată de “extremiştii ecologişti”. Aşa că am scris doar ca să vă atrag atenţia asupra reportajului de pe VoxPublica. Eu zic că-i musai de citit. Ce faceţi cu informaţiile astea, hotărâţi voi. I’ve done my duty, and I’ve done no more.

P.S. N-am uitat că am promis un hipe-super-mega-serial despre Roşia Montană. O să-l şi fac, doar că acum timpul nu prea îmi permite să fac partea aia nasoală, adică documentarea. Aşa că scriu articole pe munca altora, Alburnus Maior şi Goţiu în cazul ăsta. Ruşine să-mi fie, vedea-m-aş cu autocritica făcută în faţa comitetului director al blogărimii.

PPS. A apărut partea a doua a articolului, cu înregistrarea completă. Use it wisely.